Stiai ca o femeie nu se teme de moarte până nu are copii




 

O femeie povestește că pe parcursul vieții și-a format o anumită percepție despre moarte, pe care o vedea ca pe un fenomen firesc. Plecând de la ideea că moartea nu înseamnă dispariție totală, ci doar dispariția trupului, urmată de înălțarea spiritului către un alt plan al existenței, către „o aventură spirituală”, a putut trece mai ușor inclusiv peste dispariția celor dragi.


 Această abordare a fost însă posibilă până când a devenit mama a trei copii. Ea a precizat că încă de la nașterea primului dintre copii s-a simțit în fața unei mari temeri de moarte, care a crescut odată cu venirea pe lume și a celorlalți doi copii. 

Iată ce a precizat aceasta: „Sunt foarte apropiată de copiii mei și știu că dacă aș muri mâine, aceștia ar fi profund devastați. Vor supraviețui, desigur, dar viața lor nu va mai putea fi la fel”.

Mama își expune motivele pentru care îi este frică de moarte: „Urăsc ideea de a nu fi alături de ei la evenimentele majore din viața lor, de fiecare încercare, în fiecare criză emoțională în care primul instinct este să apeleze la mami”. Alt argument al ei este că își face grijă că, în cazul soțul ei s-ar recăsători, copiii nu ar putea să accepte o nouă mamă. 

Ea precizează că nu le poate înțelege pe mamele care aleg să-și pună capăt zilelor, abandonându-și practic copiii. Nu uită să spună și cât de mult o impresionează moartea tinerelor mame. 

Tot ce își dorește mama este să poată rămâne ea mama copiilor săi: „Vreau să-i văd crescând, terminând școala, căsătorindu-se, având proprii lor copii. Aș vrea să le fiu alături ca să le răspund întrebărilor despre relații, despre societate, filozofie-chiar și despre lucruri plictisitoare precum taxele și impozitele”. 

Mama nu se ferește să spună că teama de moarte o urmărește peste tot, că se gândește de mai mult ori înainte să se implice în anumite activități care, la un moment dat, în anumite condiții, ar putea fi fatale. 

Își încheie confesiunea astfel: „Mă întreb dacă o să mai ajung vreodată în punctul în care nu mă temeam de moarte. Poate când vor crește copiii. Dar chiar acum, în acestă etapă a maternității, îmi este greu să îmi imaginez așa ceva”.

„Teama de moarte m-a făcut să fiu o mamă mai bună”

O altă mamă mărturisește că moartea mamei ei, pe când avea doar 16 ani, a făcut-o să vadă mult mai clar  ideea propriei morți.  

În aceste condiții, se străduiește să trăiască fiecare clipă a prezentului alături de copiii săi, să le dedice mult timp, jucându-se cu ei, alintându-i: „Învăț să îmi fac timp zi de zi, chiar și când sunt în criză de timp, pentru a mă juca cu copiii mei. Chiar dacă este doar o partidă de joc de cărți sau câteva mângâieri și îmbrățișări... 

Nu întineresc ci, dimpotrivă, este posibil să și mor”. Mama explică faptul că tocmai teama de moarte a făcut-o să învețe „să savureze maternitatea”, să profite de fiecare clipă petrecută în preajma copiilor, astfel încât să-și poată construi noi amintiri. 

Tocmai aceste amintiri, spune ea, îi vor lumina viața și o vor determina să nu mai privească prea temătoare viitorul. Nu uită să aducă în discuție și momentele mai grele din viața de mamă (cum ar fi nopțile nedormite, crizele de furie ale copiilor, problemele de la școală etc.), pe care le consideră prețioase și pentru care este profund recunoscătoare că are șansa să le trăiască.

 În final, mama care a realizat această confesiune a formulat următorul punct de vedere:„Mă bucur de comorile pe care mi le aduce maturizarea mea ca mamă.  O să le port ca pe niște bijuterii. Sunt în viață și am de gând să celebrez în fiecare zi faptul că sunt mamă”.

sursa: qbebe.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact