Statul acordă ajutor financiar persoanelor sărace care merg cu mașina la muncă


 ”Vom continua să protejăm puterea de cumpărare a francezilor, însă concentrându-ne mai mult asupra celor care au cea mai mare nevoie”, a anunţat miercuri premierul Elisabeth Borne într-un interviu la postul de radio RTL, în care a prezentat această nouă măsură prin care se are în vedere compensarea persoanelor fizice pe fondul creşterii preţului la energie.


Pentru a beneficia de acest ajutor, o persoană va trebui să declare pe pagina web a fiscului că foloseşte maşina pentru a ajunge la locul de muncă. Ajutorul nu va fi acordat pensionarilor, şomerilor şi celor care utilizează transportul public.


Şefa guvernului francez a estimat că aceşti 100 de euro vor ajunge la circa 10 milioane de persoane, guvernul urmând să aloce în acest sens un miliard de euro.

Potrivit calculelor, pentru o familie medie care circulă 12.000 de kilometri pe an, aceşti 100 de euro reprezintă echivalentul unei subvenţii de 10 eurocenţi pe litru de carburant.

sursa: stirileprotv.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact