Iasmina a făcut peste 20 de operații pentru a putea merge singură și a reușit


 În timp ce un copil normal merge la școală, viața Iasminei s-a împarțit dintotdeauna între spitale și centrele de recuperare. Acasă și la școală a ajuns doar în perioadele dintre operații.

Din primele luni de viață Iasmina Costache a primit lovitură după lovitură. Diagnosticată cu paralizie cerebrală și mai apoi cu sindrom Aicardi-Goutieres, fetița a luptat și a depășit orice așteptare. Aceste afecțiuni grave apar de cele mai multe ori în primele luni de viață ale bebelușului și îi afectează drastic funcționarea organismului. 

Pentru a rezolva problemele musculare și ortopedice, ea a avut nevoie de peste 20 de operații făcute în țară și în străinătate care au ajutat-o să reușească să facă primii pași.

Costul intervențiilor și recuperarea au fost finanțate prin Casa de Asigurări de Sănătate, iar noi am ajutat-o pe Iasmina cu cheltuielile adiționale pe toată durata șederii în Elveția. 

Ultimele operații din acest șir lung de intervențiii chirurgicale au fost făcute la Spitalul de Copii din Zurich. Ambele au fost complexe presupunând operarea picioarelor și a șoldului drept. Timp de aproape trei luni, a făcut recuperări și terapii postoperatorii obligatorii, extrem de dificile și dureroase, datorită cărora a reușit să stea pentru prima dată în poziție verticală.

Acum Iasmina este acasă, la Craiova, continuă intensiv recuperarea, iar în septembrie este așteptată din nou în Elveția pentru controalele periodice postoperatorii și o altă etapă de terapie asigurată de campania “Orașul Faptelor Bune”, derulată de Radio Zu la finalul anului trecut. Pentru că sindromul afectează întreg organismul, fetița va avea nevoie pe viitor și de o serie de intervenții la mâini care să-i îmbunătățească mobilitatea și motricitatea fină.

Iasminei i-au trebuit 20 de operații în 12 ani de viață pentru a reuși să meargă! Nu s-a dat bătută, a luptat și și-a îndeplinit visul! Susține și tu un copil ca ea! Dă-i șansa la o viață normală!

Dacă doriți să ajutați și alți copii precum Iasmina, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, în lei şi în euro.

Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundația Mereu Aproape

CIF 18212553:

Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON

Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR

Cod SWIFT: BTRLRO22

sursa: stiriromania.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact