Familie cu trei copii, "reîntregită" după moartea tragică a tuturor membrilor.


 Întâi, salvatorii au anunţat că au găsit au găsit două trupuri ale unor copii. Unchiul lui Gianluca Monti, Raffaele Di Meglio, a fost nevoit să se înarmeze cu curaj și luciditate, ca să confirme magistratului că într-adevăr, cei întinși unul lângă altul în dărâmături erau într-adevăr Francesco și Maria Teresa. 

La scurt timp, a apărut şi anunţul oficial că băiatul de 15 ani al familiei este mort. Speranţa că Michele Monti va fi găsit în viaţă a fost distrusă rapid. Tânărul a murit alături de câinele său. Il Mattino relatează că acesta învinsese recent frica de cutremur, când viaţa lui a fost spulberată de un alt dezastru natural. 


Trupurile părinţilor, găsite ieri dimineaţă

Trupul tatălui familiei Monti, Gianluca, a fost găsit ieri dimineaţă. Cadavrul său a fost localizat într-o zonă despre care se crede că este grădina casei sale, imposibil acum de recunoscut. 


A unsprezecea victimă din Ischia a fost Valentina, mama celor trei frați care au murit în alunecarea de teren. Trupul ei a fost identificat la scurt timp după cel al soţului său.

Au locuit împreună pe insulă, Valentina și Gianluca. Pe rețelele de socializare abundă fotografii cu familia la malul mării, cu cei trei copii care zâmbesc alături de părinţii lor. Sunt poze şi cu cei doi părinţi, tineri, în care se ţin de mână şi se sărută, cu imagini superbe din Ischia de dinante de dezastru. 

Așa s-a încheiat epilogul trist al familiei Monti, copleșită de cumplita alunecare de teren din Ischia: trei copii mici și doi părinți îndrăgostiți, morți fără nicio posibilitate de scăpare. 

sursa: observatornews.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact