Cristian Popescu Piedone, la un pas de eliberare din închisoare.


 Cristian Popescu Piedone mai are o şansă să scape de condamnarea primită în dosarul Colectiv. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, joi, că a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii George Petrică Matei, Cristian Victor Piedone Popescu, Alin George Anastasescu,

 Cristian Mihai Niţă şi Antonina Radu împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016.


„Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 februarie 2023. Respinge cererile de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpaţii Matei George Petrică şi Popescu Cristian Victor Piedone. 

Se vor cita recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina, intimaţii inculpaţi, intimatele părţi civile, intimatele părţi responsabile civilmente şi intimatele persoane vătămate. 

Se va emite adresă către Baroul Bucureşti în vederea desemnării a câte un apărător din oficiu pentru inculpaţi. Se vor încunoştinţa apărătorii aleşi ai părţilor”, se arată în minuta ÎCCJ.

Decizia magistraţilor este definitivă.

Incendiul din clubul Colectiv 


Vă reamitim că fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost condamnat în luna mai a acestui an, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare.

Tot în dosarul Colectiv au mai fost condamnaţi George Alin Anastasescu, patron al clubului Colectiv, la 11 ani si 8 luni de închisoare, Costin Mincu, patron al clubului Colectiv 

– 8 ani de închisoare, Paul Cătălin Gancea, patron al clubului Colectiv – 6 ani şi 4 luni de închisoare, pirotehnistul Viorel Zaharia 

– 6 ani şi 10 luni de închisoare, pirotehnistul Marian Moise – 6 ani şi 10 luni închisoare, pompierul Antonina Radu – 8 ani şi 8 luni închisoare, pompierul George Petrică Matei – 8 ani şi 8 luni închisoare.

De asemenea, Cristian Mihai Niţă, reprezentant al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.


Dosarul Colectiv a fost deschis după ce în seara de 30 octombrie 2015, câteva zeci de tineri care se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică 

Pionierul din Bucureşti, la un concert al trupei rock Goodbye to Gravity, au murit. La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă. Focul s-a extins rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul – 64 de morţi.


sursa: romaniatv.net

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact