Șoferul strivit de bolovan pe Defileul Jiului vizitase mormântul lui Arsenie Boca, înainte de tragedie



Nenorocirea s-a produs, ieri după-amiază, pe Defileul Jiului, în timp ce bărbatul conducea mașina în care se mai aflau soţia, sora acesteia şi cumnatul. La un moment dat, o stâncă s-a desprins de pe un versant şi s-a prăbușit peste autoturism. Șoferul nu a mai putut fi salvat. Pietroiul a lovit cu forţă parbrizul, astfel că rănile bărbatului de 56 de ani au fost fatale, fiind declarat decedat. 

Bărbatul ucis de stâncă pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca

Scena de groază a avut loc în apropierea oraşului Petroşani, iar cei patru se întorceau de la Mănăstirea Prislop, unde vizitaseră mormântul lui Arsenie Boca.

"O piatră de nu foarte mari dimensiuni, dimensiuni chiar medii spre mici. Poate să fie vântul foarte puternic, pot să fie animalele sălbatice care tranzitează zona", a declarat Cristi Tudor, DRPD Craiova. 

"A fost o situaţie declanşată de voinţa naturii, să zic aşa. N-ai cum să elimini total sută la sută astfel de riscuri în zonele montane, tocmai de aceea sunt semnalizate", a spus și Alin Şerbănescu, de la ministerul Transporturilor.

Autorităţile spun că tragedia din Defileul Jiului nu putea fi evitată: "Nu putem acoperi tot muntele"

Autorităţile susţin cu tărie că nu s-ar fi putut face nimic ca accidentul să fie prevenit. "Nu putem acoperi tot muntele. În general, te duci până unde nu mai e pericol, dar iată o piatră de mici dimensiuni care în mod normal nici nu ar fi trebuit să ajungă până în cale a creat această tragedie", a  precizat Alin Şerbănescu.

"Nu putea nimeni să observe că acolo este o piatră cu risc de cădere pe piatra carosabilă, nu aveam cum să prevenim acest lucru", a insistat Cristi Tudor, DRPD Craiova.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

sursa: observatornews.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact