Rusia trece la ameninţări, dupa ce în România au ajuns soldaţii de elită ai SUA. Putin spune că vrea doar să trăiască în "armonie" cu NATO


 Noile ameninţări la adresa ţării noastre au venit în contextul în care purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a fost întrebat de riscul unui al treilea Război Mondial. Ca răspuns, Dmitri Peskov a indicat spre prezenţa militară americană şi NATO din România. A lăsat să se înţelegă că Rusia va răspunde.

"Cu cât forțele americane sunt mai aproape de granițele noastre, cu atât pericolul este mai mare pentru noi. 

Desigur, cu atât mai bine contracarăm și vom continua să contracarăm atunci când e vorba de propria securitate", a declarat Peskov. Reacţia vine după ce americanii au trimis în România sute de militari din celebra Divizie 101 Aeropurtată, unitate de elită care a luat parte la toate marile războaie duse de SUA în ultimii 80 de ani.  

Putin vrea să trăiască în "armonie" cu NATO

În România sunt aproximativ 5.000 de militari NATO, majoritatea americani, iar numărul lor va crește în perioada următoare, pentru a descuraja comportamentul agresiv al Rusiei în regiunea noastră. 

Nu e prima dată când Moscova ameninţă România. Vladimir Putin s-a arătat deranjat în repetate rânduri de scutul de la Deveselu, despre care a spus răspicat că e ţintă pentru Rusia în caz de conflict cu Occidentul. Recent, Moscova a luat la ochi şi hub-urile de ajutoare pentru Ucraina care se strâng în ţară şi a ameninţat cu bombardarea acestora, dacă Vestul continuă să înarmeze Ucraina. 

În discursul pe care l-a ţinut azi la formul de la Valdai, în Rusia, Vladimir Putin dă vina pe Occident pentru comportamentul agresiv al ţării sale. El susţine că Moscova îşi doreşte să trăiască în armonie. 

"Pentru NATO avem un mesaj: să încercăm să nu ne mai duşmănim, să încercăm să trăim în armonie. Rusia nu provoacă elitele Vestului, doar încearcă să supravieţuiască şi să se dezvolte liber. 

Noi nu încercăm să impunem o nouă hegemonie. Rusia nu încearcă să înlocuiască o lume unipolară, cu una bipolară, tripolară, sau dominaţia Vestului sau cea a Estului, a Nordului sau a Sudului, este un drum care nu duce nicăieri", a transmis Putin.

sursa: observatornews.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact