Klara Tompa, actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş, a murit la vârsta de 48 de ani



Klara Tompa, actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş, a decedat miercuri la vârsta de 48 de ani.

''Am aflat cu tristeţe că Klara Tompa, după o luptă de cinci ani, a pierdut bătălia cu o boală fatală, la vârsta de 48 de ani. Calităţile sale umane şi artistice sunt de neînlocuit, iar în timpul scurtei sale vieţi şi cariere ne-a lăsat ca moştenire nenumărate amintiri minunate. 

Teatrul Naţional Târgu Mureş şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş îi vor păstra memoria cu respect în comunitatea lor artistică'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Klara Tompa s-a născut în 10 noiembrie 1973 la Târgu Mureş. A urmat cursurile Facultăţii de Actorie din cadrul Universităţii Istvan Szentgyorgyi din Târgu Mureş între 1994 şi 1998, iar din 1998 până în prezent a fost actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

De asemenea, din 1998, a predat la Universitatea de Arte din Târgu Mureş la clasa mai multor generaţii de actori, specializându-se în predarea teatrului, improvizaţiei şi teatrului muzical.

''În scurta sa carieră a interpretat peste patruzeci de roluri pe scena Teatrului Naţional Târgu Mureş, iar activitatea sa artistică a fost recompensată cu numeroase premii. Calităţile sale au situat-o, pe bună dreptate, în rândul artiştilor de valoare'', arată reprezentanţii Teatrului din Târgu Mureş, care transmit condoleanţe familiei îndoliate.

''Le împărtăşim durerea prin compasiunea şi sprijinul nostru sincere. Fie ca amintirea ei să fie binecuvântată!'', este mesajul colegilor de la teatru.

Teatrul Naţional Târgu Mureş şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş vor organiza împreună un priveghi joi, 27 octombrie, începând cu ora 20,00, în foaierul Teatrului. 

Toţi cei care au cunoscut-o şi respectat-o pe Klara şi care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face până vineri, 28 octombrie, la ora 11,00.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, la ora 13,00, la Cimitirul Reformat din Târgu Mureş.


sursa: stiripesurse.ro

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact