Constantin Enceanu nu mai suportă durerea. Interpretul de muzică populară va ajunge pe masa de operație


 Chiar dacă a încercat pe cât posibil să nu ajungă pe mâna medicilor, din cauza durerilor foarte mari pe care le are, Constantin Enceanu a decis să se interneze în spital. Încă de anul trecut artistul amână o operație care l-ar fi scăpat de toată suferința.

Din cauza intervenției la care va fi supus, cântărețul va fi absent la un mare spectacol care va avea loc la Sala Palatului, in memoriam Petrică Mâțu Stoian.

Constantin Enceanu a dezvăluit că nu va putea fi prezent la concert pentru că urmează să se opereze la genunchi: „Eu pe data de 7 noiembrie mă internez și îmi fac o intervenție la genunchi. Am tot amânat-o de un an și ceva. Și acum am stabilit cu doctorul Stoica de la Foișorul de foc. Nu mi-am luat evenimente o lună și jumătate, tocmai să îmi pot rezolva această problemă de sănătate. Așa nu o mai rezolvam niciodată. Vine Revelionul…”

Interpretul a luat deja legătura cu organizatorii evenimentului pentru a le explica motivul din cauza căruia va fi absent. Chiar dacă își dorește foarte tare să ajungă la spectacol, sănătatea acestuia este mai importantă, așa că le-a sugerat acestora să nu îl pună pe afiș.

„I-am spus să nu mă pună pe afiș, mai demult. De când a făcut distribuția i-am spus să nu mă pună (…) Le-am spus organizatorilor să mă înțeleagă, că nu pot. Chiar nu am cum”, a adăugat Constantin Enceanu.

El și Petrică Mâțu Stoian au fost prieteni foarte buni, fapt pentru care Enceanu a făcut o piesă în memoria regretatului artist, al cărui videoclip a fost filmat chiar pe plaiurile natale ale acestuia.

spectacolul va avea loc în data de 18 noiembrie, la Sala Palatului din București. Vor fi prezenți mai mulți interpreți de muzică populară, precum: Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Gelu Voicu, Ilie Caraș, Valentin Sanfira, Maria Loga, Emilia Ghinescu, Elisabeta Turcu, Vasilica Tătaru, Marcela Fota, Mariana Roșu și Monica Angels.

sursa: .romaniatv.net

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact