Volodimir Zelenski: Am distrus 31 de batalioane, armata Rusiei a suferit cele mai mari pierderi din ultimele decenii


 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că armata rusă a suferit cele mai mari pierderi din ultimele decenii. El a susținut că  31 de grupuri tactice formate din batalioane rusești  au fost scoase din luptă.

Volodimir Zelenski a făcut aceste declarații sâmbătă, într-o nouă înregistrare transmisă pe rețelele sociale.

Astfel, președintele ucrainean a spus că pierderile armatei ruse sunt cele mai mari din ultimele decenii, scrie BBC. În acest context, el a subliniat că 31 de batalioane ruse au fost aduse în incapacitatea de a mai lupta.

Pe de altă parte, el a spus că armata ucraineană respectă integral acordul de încetare a focului pentru coridoarele umanitare și a cerut Rusiei să facă același lucru.

Zelenski a cerut eliberarea primarului din Melitopol care a fost răpit de soldați ruși și a spus că a vorbit despre asta cu liderii francez și german.

În altă ordine de idei, președintele Ucrainei a afirmat că țara sa lucrează cu Comisia Europeană pentru a accelera aderarea la UE și că așteaptă ca țările Uniunii Europene să aplice noi sancțiuni Rusiei.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche

Recomand

Formular de contact